Apa joacă un rol foarte important în viața legumelor. Apa este un factor esențial de creştere şi dezvoltare. Legumele au un conținut de apă mai ridicat față de alte culturi( până la 96% în cazul castraveților). În cazul multor culturi, un conținut ridicat de apă asigură o calitate superioară a produsului finit (conopidă, salată, spanac). Pentru majoritatea legumelor, conținutul ridicat de apă asigură suculența, prospețimea şi frăgezimea produsului.

Consumul de apă al plantelor legumicole variază în funcție de faza de vegetație, fiind în creștere de la faza de germinare până la faza de recoltare.

Sursa principală de aprovizionare cu apă a plantelor legumicole este umiditatea solului.  Cerințele față de umiditatea solului se schimbă în funcție de faza de dezvoltare, fiind mai ridicate la încolțirea semințelor, la formarea rodului. Cerințele mai scăzute sunt după răsărire, după prinderea răsadului, la înflorire, la maturizarea rodului.

Foarte importantă în cultura de legume este și umiditatea aerului, față de care de asemenea plantele reacționează diferit ( 85% la castraveți; 60% la ceapă, etc).

Umiditatea atmosferică excesivă, în prezența temperaturilor ridicate  produce dereglări ale sistemului funcțional, producând o supraîncălzire a frunzelor (fenomen frecvent în sere). Hidratarea în exces afectează grăunciorii de polen, determinând polenizarea insuficientă a florilor.

Umiditatea prea scăzută a aerului provoacă ofilirea, în principal a plantelor tinere, întârzie germinarea grăunciorilor de polen şi favorizează apariția bolilor şi dăunătorilor. Seceta solului şi seceta atmosferică micşorează producția şi depreciază calitatea produselor legumicole. De asemenea, seceta determină pierderea viabilității polenului(ardei, vinete) şi favorizează atacul de afide, acarieni şi făinarea.

2. Aprovizionarea cu apă a culturilor de legume din spațiile protejate

Culturile din sere şi solarii au nevoie de cantități însemnate de apă , mai ales că în spațiile acoperite plantele nu au acces la apa din precipitații. Asigurarea cu apă trebuie să fie permanentă şi să prezinte o calitate corespunzătoare din punct de vedere al sărurilor, dar şi a temperaturii.  Se va acorda o atenție deosebită aerisirii serelor şi solariilor în perioada verii.

Irigarea în spațiile protejate reprezintă principala măsură de îmbunătățire a regimului de apă din sol şi are ca efect cresterea producției, dar şi asigurarea unei calități superioare a acesteia. Luând în considerare scopul irigării şi perioada în care aceasta se aplică, deosebim următoarele tipuri de irigare:

✗ irigarea de start: se aplică înainte de efectuarea culturilor, cu scopul refacerii rezervei de apă a solului, dar și a uşura efectuarea lucrărilor;

✗ irigarea pentru asigurarea prinderii răsadurilor: se face după înființarea culturilor, cu norme mici de apă, folosind microaspersoarele.

✗ irigarea în timpul vegetației: pentru a asigura nivelul optim de apă din sol.

Regimul de irigare se exprimă prin norma de irigare, norma de udare şi frecvența udărilor. Norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează pe durata perioadei de vegetație și este specifică pe fiecare cultură în parte.

Norma de udare reprezintă cantitatea de apă ce se dă la o udare. Şi deasemenea este specifică fiecărei culturi în parte. Numărul de udări depinde de locul unde se face cultura (sere, solarii), de specie, perioada când se execută cultura.

Momentul aplicării udărilor se stabileşte cu ajutorul higrometrelor. De recomandat este ca în perioadele foarte călduroase, irigarea să se facă de 2 ori/zi( dimineața şi seara, evitând astfel perioadele cu temperaturi foarte ridicate, când plantele pot suferi şocuri termice). Frecvența udărilor depinde de consumul de apă şi de speciea cultivată.

3. Metodele de irigare în sere şi solarii

În spațiile protejate, irigarea se realizează prin 2 metode: 1. irigarea prin picurare si 2. irigarea prin microaspersie

Irigarea prin picurare este un sistem de irigare avantajos şi obligatoriu în spațiile protejate. Acest sistem este cu atât mai avantajos cu cât udând la rădăcină, se diminuează foarte mult riscul de apariție al buruienilor, reducând considerabil volumul de muncă. Prezintă totodată şi avantajul că odată cu apa de irigat se pot aplica şi îngrăşămintele. Irigarea prin picurare se poate automatiza, stabilindu-se durata de picurare în funcție de debitul la picurător, de substratul de cultură(cultură în sol, hidroponică sau pe diverse substraturi), dar nu în ultimul rând de perioada în care se efectuează cultura. Această instalație este folosită şi pentru fertirigare cu soluții nutritive. Rețetele pentru soluția nutritivă folosită sunt stabilite în funcție de tipul culturii, pe baza analizei chimice a apei  folosite la irigat. Necesarul de soluție nutritivă este asigurat automat în funcție de factorii climatici și fazele de creștere și dezvoltare ale plantelor .

Un sistem de irigații prin picurare este compus din:

1. SURSA DE APĂ- care poate fi din rețeaua stradală, sursă locală (puț sau fântână) sau din bazine de stocare; datorită consumului mare de apă din sere şi solarii, se va avea în vedere o sursă de apă cât mai ieftină;

2. SISTEMUL DE FILTRARE- obligatoriu, și este dimensionat în funcție de calitatea apei și de suprafața irigată;

3. CONDUCTA DISTRIBUITOARE - reprezentată de țeava de polietilenă, dimensionată în funcție de necesarul de apă consumat şi tipul sursei de apă (țeavă PE 25 mm sau PE 40 mm);

4. LINIILE DE PICURARE- care pot fi tip bandă sau tub. Liniile de picurare se amplasează la o distanță de 50-60 cm una de alta. Vă recomandăm banda de picurare (www.seretransilvania.ro) cu un diametru de 17 mm, o grosime a peretelui de 25 mil, cu picurătorii amplasați din 20 în 20 cm şi un debit pe picurător de 1l/oră/picurător. Picurătorii sunt de tip „Labirint Cascadă’’, care asigură o durabilitate mare, o înaltă precizie și rezistență la înfundare. Se recomandă filtrarea de 130 microni. Aceasta este o bandă de cea mai bună calitate, cu o durată de exploatare de minim 5 sezoane.

Banda de irigare se montează la suprafața solului, cu dungile colorate  orientate în sus. Sistemul de irigații funcționează la presiuni între 0,5 şi 2 bari, în funcție de grosimea peretelui.

Tubul de irigații are un diametru de 16 mm, o grosime a peretelui de 25 mil și are picurătorii amplasați din 30 în 30 cm, cu un debit pe picurător de maxim 2l/oră/picurător. Sistemul de irigații prin picurare asigură eficiență maximă din următoarele considerente:

Ÿcantități precise de apă la rădăcină;

economie de apă şi energie;

Ÿ reducerea lucrărilor pentru combaterea buruienilor;

Ÿ accesul mai bun între rândurile de plante.

Irigarea prin microaspersie este o variantă a irigării prin aspersiune, care se caracterizează prin realizarea unei dispersii fine a apei (asemănătoare unei ploi fine sau chiar tip ceață). Se utilizează în sere şi solarii, pentru sporirea umidității solului şi a celei atmosferice, sau numai în scopul creşterii umidității atmosferice în perioadele călduroase. Permit totodată şi aplicarea de tratamente fitosanitare și îngrășăminte foliare.

Microaspersoarele Green Spin reprezintă soluția ideală pentru irigarea foliară în sere și solarii. Se recomandă o presiune de lucru de 2-3 bari. Înălțimea de montare față de plante este de 1,2-1,8 metri:

Microaspersor Green Spin cu duza maro, care la o presiune de lucru de 2 bari asigură un debit pe aspersor de 43 litri şi un diametru de udare de 6,5 metri (în cazul în care este montat la 1,8 metri deasupra plantelor).

Microaspersor Green Spin cu duza verde, care la o presiune de lucru de 2 bari asigură un debit pe aspersor de 105 litri şi un diametru de udare de 7,5 metri (în cazul în care este montat la 1,8 metri deasupra plantelor).

Microaspersoarele Super Fogger reprezintă soluția optimă pentru asigurarea umidității prin intermediul unei ceți foarte fine, dar în acelaşi timp reprezintă şi o soluție pentru aplicarea într-un mod uniform a substanțelor fitosanitare. Presiunea de lucru recomandată este de 4 bari, asigurând un debit de 13l/oră/aspersor. Se recomandă filtrarea de 130 microni. Distanțele între aspersoare sunt de 1,5 metri, iar între rânduri 2-3 metri.

Sistemele de irigații se pot automatiza complet, oferind astfel posibilitatea programării lucrărilor de udat şi fertilizat. Un astfel de sistem vine echipat cu Cap control cu injector Ventouri, fiind un sistem practic şi economic de injectare a substanțelor nutritive în apa de irigat. Avantajele acestui sistem sunt posibilitățile de lucru la presiuni și debite mici, precum şi faptul că nu necesită o sursă de energie dedicată.

Cap Control 50mm cu injector venturi 3/4 

Produsul este confecționat din componente din PVC de înaltă presiune fiind o structură integrată care conține atât sistemul de filtrare, cât şi sistemul de fertirigare; permite un control total al debitului; poate fi adaptat pentru mai multe tipuri de diametre şi debite; racordarea la conducta magistrală se face prin doi adaptori de compresiune; injectorul nu se află la nivelul solului motiv pentru care este diminuat riscul de înfundare al acestuia. (www.seretransilvania.ro)

Programator Hunter irigații 

Programatorul de irigații HUNTER poate comanda până la 4 zone de udare în 3 programe diferite, mod manual sau automat. (www.seretransilvania.ro). Sistem combinat de irigații(picurare+microaspersie) (www.seretransilvania.ro)

SFATURI PRACTICE !

• Apa folosită pentru udat trebuie să fie curată, nepoluată. Tot mai frecvent se foloseşte apa din precipitații.
• După prinderea răsadurilor nu se va uda o perioadă de 2 săptămâni pentru a favoriza dezvoltarea rădăcinilor în profunzime;
• Se evită udarea cu apă rece a culturilor timpurii şi a celor pretențioase față de temperatură;
• Nu se udă când temperaturile sunt ridicate pentru a evita stresul hidric;
• Se va evita  irigarea înainte de recoltarea tomatelor, deoarece există riscul de crăpare a fructelor.
• În anotimpul rece, temperatura apei trebuie să fie aceeaşi cu a spațiului protejat, pentru a nu determina răcirea solului  şi reducerea ritmului de creştere al plantelor.
• Regimul de irigare în sere şi solarii depinde de gradul de aerisire şi încălzire al spațiilor. De exemplu, pentru o cultură de tomate în luna iunie, norma de irigare este în jur de 5,5 l/m²/zi. Aceasta poate crește sau scădea în funcție de luna luată în calcul.
• ^· Capacitatea bazinelor se poate estima în funcție de suprafața serei sau solarului. În principiu, la 500 m² de sera/solar se va avea în vedere un bazin de 1m^3.

Articol scris de Inginer horticol Carmen Ilea de la Sere Transilvania

*surse bibliografice: D.Indrea si colab., Cultura Legumelor, Editura Ceres, Bucuresti, 2009

- cererii mari de legume proaspete pe tot cursul anului;
- producțiilor mari ce se obțin în mediu controlat;
- posibilitatii de control a factorilor climatici;

Acestea ar fi totodată și cele mai importante motive pentru a începe o afacere de succes!

De ce să ținem cont când ne hotărâm să achizițonăm o seră, un solar?

Să fie proiectate pentru condițiile meteo din România; să fie cât mai simple, dar în aceelași timp cât mai durabile, rezistente la vânt și încărcări cu zapadă; structura metalică să fie cât mai rezistentă şi robustă, cu o durată mare de viață; să asigure condiții micro-climatice optime, fără consumuri mari de energie calorică, apă sau alte materiale; să permită o folosire cât mai amplă a mecanizării și automatizării, pentru reducerea costurilor de producție.

seră modulară

solar profesional

ciupercărie

minisolar

Dacă dispuneți de o suprafață de teren pe care doriți să o utilizați cât mai profitabil dar în acelaşi timp vă plac legumele proaspete, cu gust, înființarea unei sere sau a unui solar este soluția perfectă pentru dumneavoastră. Specialiştii noştri vă stau la dispoziție pentru alegerea celei mai potrivite soluții pentru dumneavoastră, dar şi cu sfaturi şi informații utile.

Culturile protejate în sere sunt investiții profitabile, aceste construcții asigurând condiții climatice favorabile, în special în ceea ce priveşte  temperatura, în perioadele reci ale anului.

De asemenea, prezintă o investiție profitabilă şi culturile protejate în solarii, acestea asigurând trecerea culturilor de spanac, salată, ceapă verde, usturoi verde peste iarnă și recoltarea foarte timpurie (februarie-martie).

Pentru  realizarea unor culturi profitabile, se vor avea în vedere următoarele aspecte:

Dirijrea eficientă a condițiilor de microclimat (temperatură, lumină, apă) în funcție de pretențiile fiecărei specii.

Plantarea unor răsaduri viguroase, bine călite.

Efectuarea lucrărilor de îngrijire a culturilor la timp.

Ce trebuie să ştim despre componentele serelor/solariilor?

1. Structura metalică trebuie să fie rezistentă la vânturi puternice, încărcări de zăpadă, intemperii, etc. , de cea mai bună calitate, proiectată pentru condițiile meteo din România. Distanța dintre arce trebuie să fie astfel proiectată încât să suporte încărcări mari de zăpadă şi să confere structurii rezistență sporită la vânt( distanța optimă este de 2m şi este recomandat ca arcele să fie conectate între ele  cu  profile longitudinale). De asemenea, este important ca fiecare arc al structurii să fie prevăzut cu tiranți, fiind astfel utili la prinderea firelor de susținere a firelor de tomate.

Cea mai bună structură de seră/solar este  cea de oțel galvanizat, care protejează împotriva oxidării datorate umidității ridicate. Se preferă îmbinarea telescopică, evitând astfel sudura care ar provoca corodarea profilelor.

Structurile metalice vor fi astfel proiectate încât să permită extensia ulterioară, atât pe lățime, cât si pe lungime, fără a dezafecta cele deja existente.

În funcție de specificul zonei şi a culturii ce urmează a se înființa, se va alege modelul de seră/solar: de la structuri de bază pentru protejarea culturilor până la cele mai complexe modele de seră.

2. Folia: pe baza unor studii şi datorită cerinţelor mari la nivel calitativ sub aspectul transmisiei luminii şi a durabilităţii în exploatare, s-a constatat că cea mai bună acoperire a structurii metalice pentru condițiile meteo actuale din România este folia durabilă, pentru mai multe sezoane, ce prezintă câteva caracteristici importante:

-   prezintă o mai redusă transmisivitate pentru radiația în infraroşu;

-   folia tratată cu aditivi anticondens previne formarea picăturilor de apă, prezența acestora având un rol negativ asupra plantelor prin creşterea riscului de apariție a bolilor, dar şi prin reducerea coeficientului de transmisie a luminii. Aditivii anticondens funcționează pe principiul formării unei pelicule care se scurge pe pereții laterali ai foliei. Se va avea în vedere reaplicarea soluției anticondens la câteva luni (10-12).

-   acoperirea cu folie dublă inflată, care poate asigura o temperatură interioară de 0°C la o temperatură exterioară de -10°C. Menținerea presiunii aerului între cele două straturi de folie se realizează cu ajutorul unei pompe electrice.

-   este foarte importantă alegerea unei folii de rezistență mare (optimă 200 microni), caracteristică pentru condițiile climatice ale țării noastre. Aceasta este triplustratificată(3 straturi), obținută prin procedeul de coextrudare.

-   Este foarte important ca folia să fie rezistentă la razele soarelui(tratată UV), dar şi să aibă un coeficient bun de transmisie a luminii.

3. Policarbonatul  celular: în general, placarea serelor cu policarbonat celular se face pe frontoane, cu posibilitatea aplicării acestuia si pe laterale. Din punct de vedere termic, cea mai bună variantă de acoperire a părții superioare este folia dublă inflată.

Policarbonatul este un material apreciat în defavoarea sticlei, prezentând următoarele avantaje:

- este un bun izolator  termic;

- are transparență bună(cel puțin 86%);

- prezintă rezistență mare la deteriorare(față de sticlă);

- conferă protecție UV care împiedică îngălbenirea plăcilor;

Este recomandat ca grosimea plăcilor de policarbonat din seră să fie de minim 6mm.

Articol scris de Inginer Carmen Ilea, de la SERE TRANSILVANIA

In funcție de simptomele prezente pe diferite organe (frunze, fructe, tulpina, etc), vom putea stabili momentul optim de fertilizare și elementele ce lipsesc sau sunt în cantități insuficiente.

Ce şi care sunt elementele de nutriţie?

În desfăşurarea proceselor de creştere şi dezvoltare, pe lângă nutriţia cu carbon, oxigen si hidrogen (preluate din aer şi apă), o importanţă deosebită o au elementele minerale. Acestea sunt preluate din sol sau substratul de cutură odată cu apa de irigat;  în funcție de modul în care se face irigarea, distingem două moduri în care elementele minerale ajung în plantă:

prin instalația de picurare – fertirigare:

Sistem de fertirigare prin tub                                          Sistem de fertirigare prin banda

prin intermediul picurătorilor în funcție de substratul de cultură sau vasele de cultură.

Irigare în sistem hidroponic             Picurător            Irigare în sistem hidroponic

Prin absorbție foliară, sub forma unor soluții de concentrație redusă; în acest caz, vorbim de o fertilizare foliară, realizată prin intermediul microaspersoarelor Super Fogger sau Fogger.

Fertilizare foliară

Principalele elemente minerale folosite în nutriţia plantelor se împart în funcţie de cantitatea ce intră în compoziţia materiei organice în:

macroelemente: azot(N), fosfor(P), potasiu(K), calciu(Ca), magneziu(Mg), surf(S), carbon(C), hidrogen(H), oxigen(O);

microelemente: fier(Fe), clor(Cl), mangan(Mn), zinc(Zn), cupru(Cu), molibden(Mo)

ultramicroelemente: de obicei se găsesc în cantități suficiente în sol sau apă: siliciu(Si), nichel(Ni), aluminiu(Al), cobalt(Co), seleniu(Se) etc.

În atenţia cultivatorului trebuie să stea aprovizionarea cu macroelemente şi cu unele microelemente, care adesea trebuie suplimentate prin fertilizări.

Care sunt funcţiile elementelor de nutriţie în creşterea şi dezvoltarea plantelor?

Care sunt simptomele care ne indică momentul optim de fertilizare?

Legumele, şi nu numai, folosesc cantităţi mai mari de azot, fosfor, potasiu, calciu, sulf şi magneziu, iar dintre microelemente cuprul, fierul, zincul, manganul.

Deşi acţiunea fiecărui element din corpul plantei se manifestă numai în interdependenţă cu alte elemente, se poate arăta că rolul fiziologic este apreciat după funcţiile specifice pe care le exercită în doze normale, carenţă sau exces.

AZOTUL: Este un element esenţial ce influenţează producţia de legume prin formarea  unui aparat vegetativ bogat(salată, spanac, varză, etc), alteori susţine formarea fructelor(tomate, ardei, castraveţi). Atât deficienţa cât şi excesul au consecinţe asupra cantităţii şi calităţii recoltei.

În cazul insuficienţei de azot, plantele rămân mici, firave, frunzele prezintă nuanţe de verde deschis, chiar galben, simptom ce apare mai întâi la frunzele mature.

La tomate şi castraveţi, lipsa azotului frânează creşterea, reduce suprafaţa foliară.

Excesul de azot se manifestă prin creşteri masive ale aparatului foliar, prelungirea perioadei de vegetaţie, dar şi  prin restricţionarea dezvoltării sistemului radicular. Se reduce rezistenţa plantelor la secetă, boli, frig. O consecinţă gravă este acumularea de nitraţi, nitriţi, care consumate în cantităţi mari pot provoca boli grave la om şi animale.

FOSFORUL: Influenţează favorabil creşterea, înflorirea, fructificarea, precocitatea şi calitatea legumelor.

Deficiența de fosfor la tomate se manifestă prin stagnarea în creştere a plantelor, adesea frunzele prezentând o coloraţie verde închis; pe partea inferioară prezintă o nuanţă violacee. Aceasta se manifestă la frunzele mature în primul rând.

POTASIUL: Prezenţa acestuia în plante influenţează favorabil rezistenţa la ger şi secetă, fiind un factor ce contribuie şi la coloraţia produsului finit. Este un element indispensabil pentru metabolismul plantei, care stimulează sinteza clorofilei şi intensitatea fotosintezei.

Deficiența de potasiu la tomate scade mult producţia la varză, castraveţi, tomate. Primele simptome apar pe frunzele mature, iniţial prezentând pete de  culoare gălbuie, care ulterior devin pete necrotice care se usucă între nervuri şi pe marginile frunzelor.

La cel mai scăzut nivel de potasiu, fructele de tomate au cel mai mult de suferit în privinţa coloraţiei: apar ţesuturi care rămân verzi sau galbene.

CALCIUL: Influenţează favorabil creşterea rădăcinii.

Se pierde uşor prin spălare în terenurile intens irigate şi în spaţiile protejate (sere şi solarii). Insuficienţa  se manifestă prin oprirea creşterii, frunze răsucite, care capătă o culoare verde-deschis, vârful vegetativ se usucă.

Fructele de tomate din seră pot fi atacate de putregai în lipsa sau slabei aprovizionări cu calciu; în acest caz se vor aplica amendamente sau stropiri cu azotat de calciu sau clorură de calciu. La castraveţi, frunzele prezintă cloroza mezofilului, iar la o carenţă mai puternică se necrozează şi cad.

SULFUL: Insuficienţa acestuia în nutriţie produce încetinirea şi ulterior stoparea creşterii si dezvoltării, frunzele se îngălbenesc.

MAGNEZIUL: Influenţează producţia legumelor prin participarea în constituţia clorofilei, în procesul de sinteză a glucidelor, lipidelor şi proteinelor.

Carenţele se manifestă mai ales în sere şi solarii , determinând stagnarea în creştere, apariţia unor pete clorotice între nervuri, mai ales pe frunzele mature.

FIERUL: Influenţează fotosinteza. Carenţa determină îngălbenirea frunzelor şi încetinirea creşterii. Lipsa de fier produce cloroza frunzelor tinere, în timp ce frunzele mature rămân verzi.

CLORUL: Insuficienţa în nutriţie determină cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor şi inhibarea creşterii rădăcinilor. Plantele se ofilesc, creşterea este stopată.

Carenţa apare mai întâi pe frunzele tinere. La tomate începe ofilirea de la vârful frunzelor, apar pete de bronz, apoi necroze.

ZINCUL: Deficienţa în zinc se manifestă prin reducerea mărimii frunzelor, iar marginile se deformează.

MANGANUL: Suplimentarea cu mangan favorizează conţinutul de vitamina C la tomate şi castraveţi.

Consumul de elemente minerale al plantelor legumicole este mai mare decât al altor culturi, determinat în principal de volumul mai mare al producţiei la unitatea de suprafaţă. Cantitatea de substanţe nutritive extrasă din sol se raportează la tona de produs şi este variabilă de la o specie la alta, în funcţie de soi, sistem de cultură, condiţii de climă şi sol.

Vă invităm să cultivați legume în sere si solarii, pentru începerea unei afaceri de succes, pentru a avea produse proaspete la îndemână si nu în ultimul rând pentru a trăi sănătos!!!

Articol scris de Ing. Carmen Ilea de la SERE TRANSILVANIA SRL

*surse bibliografice:

1. Howard M. Resh, Ph.D.,  Hydroponic Food Production, 2004, CRC Press, USA

2. D. Indrea si colab. , Cultura legumelor, 2009, Editura Ceres , Bucuresti

Prin fertilizare:

• Se îmbunătăţeşte regimul de nutriţie al plantelor
• Se restituie substanţele extrase din sol sau din substraturile de cultură
• Se suplimentează cantităţile de substanţe minerale ce stau la dispoziţia plantelor
• Se mobilizează o parte din rezervele de substanţe, mai greu accesibile, ce se găsesc în sol
• Se îmbunătăţesc  însuşirile fizice şi biologice ale solului.

În ultima perioadă se pune foarte mult accentul pe o fertilizare raţională a culturilor de legume, ceea  ce presupune folosirea combinată a îngrăşămintelor organice cu cele minerale, în cantităţi suficiente şi echilibrate, care să asigure aprovizionarea optimă a plantelor cu substanţe nutritive şi sporirea treptată a nivelului de fertilitate a solului.

Fertilizarea raţională a solului se face în condiţii de eficienţă economică maximă, fără a produce efecte negative asupra solului şi asupra calităţii comerciale şi valorii alimentare a plantelor. Se asigură o calitate mai bună a legumelor ca: aspect, mărime, coloraţie, uniformitate.

Cum fertilizăm?

Aplicarea îngrăşămintelor în doze exagerate şi neechilibrate determină o scădere a producţiei şi eficienţei economice, scăderi calitative ale produselor, dar şi accentuarea fenomenului  de poluare a solului, a apei freatice şi a produselor.

În sere şi solarii este necesar ca fertilizarea să fie mai intensă şi cu doze mai mari de îngrăşăminte, datorită procesului de irigare mai intens care determină un proces continuu de spălare în adâncime a substanţelor uşor solubile. În sere , cantităţile de îngrăşăminte sunt mai mari decât în solarii datorită potenţialului de producţie mai ridicat al cultivarelor, udării mai abundente şi valorilor diferite ale luminii şi temperaturii.

Stabilirea necesarului de îngrăşăminte în sere şi solarii se face prin două metode:

1.     Pe baza analizelor agrochimice,prin recoltarea probelor de sol, pentru a asigura necesarul la nivele optime şi a evita dezechilibrul dintre substanţele minerale. Aceste analize se fac la intervale scurte, în funcţie de fiecare cultură în parte.

2.      Prin diagnoză foliară. În vederea efectuării acesteia, în funcţie de grupa căreia aparţin plantele, se vor stabili părţile din plantă şi epoca de recoltare a probelor de organe vegetative.

Când fertilizăm ?

Pentru refacerea rezervei de materie organică din sol, se impune aplicarea periodică a îngrăşămintelor organice(gunoi de grajd, mraniţă, compost, turbă, gunoi de păsări, urină, etc.. Acestea, prin descompunere, asigură substanţele nutritive de bază necesare nutriţiei minerale. Se mai recomandă şi alte materiale organice compostate: făină de oase, lână, piei, borhot de bere sau tescovină, marc de struguri, resturi vegetale.

Îngrăşământul organic are un efect prelungit (2-4 ani) în sol, astfel că până la o nouă fertilizare de bază cu îngrăşăminte organice, se vor aplica anual şi în cursul vegetaţiei, îngrăşăminte minerale, în proporţiile cerute de specia cultivată.

Toamna

Se face fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice şi îngrăşămintele minerale mai greu solubile- superfosfat şi o parte din sarea potasică. În sere, cantitatea de îngrăşăminte organice este de 80-100 t/ha, iar în solarii este de 60-80 t/ha.

Primăvara

Se aplică îngrăşămintele mai uşor solubile: azotat de amoniu, sare potasică, etc.

Fertilizarea locală (de start) se face odată cu semănatul sau plantatul legumelor. Are ca scop asigurarea corespunzătoare a nutriţiei plantelor în primele 20-30 zile de la răsărire sau plantare. Se aplică îngrăşăminte pe rândurile semănate sau în cuiburile de semănat sau plantat. Se aplică îngrăşăminte active ca: mraniţa, compost, gunoi de păsări şi îngrăşăminte minerale solubile.

Fertilizarea suplimentară (fazială) se face în cursul vegetaţiei, cu scopul de a completa necesităţile plantelor legumicole pentru elemente nutritive. Se aplică îngrăşăminte uşor solubile şi active, minerale sau organice: azotat de amoniu, azotat de potasiu, îngrăşăminte foliare, gunoi de păsări, etc.

Care sunt metodele prin care fertilizăm?

Fertilizarea suplimentară se poate face cu îngrăşăminte uscate sau sub formă de soluţii.

Îngrăşămintele uscate se împrăştie cu mâna, pe suprafeţe mici sau în cazul suprafeţelor mai mari, cu maşini specializate.

Aplicarea îngrăşămintelor sub formă de soluţii se poate executa cu aparate de stropit mici, de tip Vermorel sau odată cu apa de irigat. Fertilizarea culturilor prin apa de irigaţie- fertirigare – se poate executa în două moduri: prin picurare( linii de picurare cu picurător) si prin microaspersie ( microaspersoare Super Fogger).

Irigare prin picurare       Irigare prin microaspersie

Când soluţia de fertlizare se administrează  odată cu irigarea prin microaspersie, aceasta este pulverizată pe frunze , de unde pătrunde în plante(fertilizarea foliară). În acest caz, îngrăşămintele se aplică în concentraţii foarte mici, prin pulverizarea pe frunze a unei ceţi foarte fine. Soluţia trebuie sa ajungă şi saă rămână pe frunze ca o rouă, fără să şiroiască. Dacă pentru fertilizarea foliară se folosesc soluţii de îngrăşăminte , ce în starea lor iniţială au fost solide, este obligatorie spălarea imediată a frunzelor cu apă curată, pentru a îndepărta balastul. Se va apela la irigarea prin microaspersie, cu microaspersoare Green Spin.

Fertilizarea foliară se aplică în sere si solarii în număr de 3-5 la intervale de 10-15 zile, dimineaţa şi seara pentru ca temperatura  din spaţiul de cultură sa fie mai mică, astfel ca soluţia să pătrundă mai lent în frunză, iar pierderile prin evaporare să fie mai reduse.

Soluţiile se prepară mai întâi în vase mici, apoi se dirijează la instalaţia de fertilizare prin intermediul unui Injector Ventouri sau a unui tanc de fertlizare, montate pe un cap control, ori se toarnă în rezervoare, în cantităţi bine stabilite, pentru a realiza concentraţia corespunzătoare în funcţie de specie, faza de vegetaţie şi fertilizant.

Cap control cu Injector ventouri   Tanc de fertilizare

Indiferent de modul de aplicare, se recomandă ca în primele 2-4 săptămâni de vegetaţie să se aplice îngrăşămintele bogate în fosfor, în perioada creşterii active cele bogate în azot , iar în perioada de fructificare sau maturare  a plantelor cele bogate în potasiu.

Fertilizate cu doze optime, culturile dumnavoastră vor arăta astfel:

Articol scris de Inginer Horticol Carmen Ilea de la SERE TRANSILVANIA SRL

Plante care se însămânţează în luna februarie

Begonia (Begonia semperflorens, Begonia gracilis) – Se însămânţează de la mijlocul până la sfârşitul lunii februarie în lădiţe aşezate pe pervaz. Seminţele sunt foarte fine (1 g = 80000 de seminţe) şi de aceea pământul se va apăsa doar uşor. În condiţii de umiditate bună germinează în 10 – 12 zile. După răsărire plantele au nevoie de umiditate moderată. Dacă pământul este prea umed însă, se favorizează dezvoltarea unor ciuperci dăunătoare plantei. De aceea se preferă utilizarea turbei atât pentru însămânţare cât şi pentru transplantarea ulterioară a begonilor. Au nevoie de multă lumină. La 8 săptămâni după răsărire, plantele sunt sufiecient de viguroase pentru a fi transplantate. Este de preferat ca sera în care vor fi transplantate să fie încălzită mai ales în perioadele reci, deoarece begonile au nevoie de temperatură constantă (16-18 º C ) până la momentul plantării afară.

Plante care se însămânţează în luna martie

Pufuleţi (Ageratum houstonianum) – Se însămânţează de la începutul lunii într-o lădiţă care se va aşeza pe pervaz. Necesită umiditate constantă până în momentul încolţirii; după ce răsar, plantele preferă un substrat mai puţin umed, iar temperatura poate fi redusă până la 15 º C. Mai târziu vor fi transplantate la distanţa 3 x 4 cm într-o lădiţă mai mare din seră. Ulterior se va mai efectua o transplantare în vase cu diametrul de 8 cm. Se evita scăderea temperaturii din seră sub 0 º C! Se pot răsădi afară începând cu 20 mai.

Garoafa de grădina (Dianthus caryophyllus) – Se seamănă la începutul lunii martie într-o lădiţă pe pervaz. Dacă se menţine o temperatură cuprinsă între 18 şi 20 º C germinarea va decurge foarte repede. După ce plantele răsar temperatura nu trebuie sa scadă sub 15 º C. Plăntuţele se vor transplanta individual în vase care se vor aşeza pe o masă în seră. În cazul în care temperatura scade sub 0 º C plantele vor fi distruse! Plantele aclimatizate pot fi plantate afară începând cu luna mai.

Petunia (Petunia X. hybrida) – În zilele noastre această floare se găseşte într-o varitate covârşitoare de culori şi forme. Cine doreşte să cultive această floare extrem de decorativă trebuie să însămânţeze o lădiţă pe care o va aşeza pe pervaz. Se recomandă utilizarea turbei ca şi substrat de cultivare deoarece petunia este sensibilă la anumite boli provocate de ciuperci. Din cauză că seminţele sunt foarte mici, acestea nu trebuie acoperite cu pământ ci doar presate pe substratul de cultură. După germinare este suficientă o temperatură de 15 º C. Plăntuţele sunt foarte sensibile la excesul de umiditate. Acestea vor fi transplantate în vase cu acelaşi tip de substrat de cultură şi mutate în seră. Apoi vor fi transplantate din nou, de data aceasta individual în recipiente de 8 cm diametrul. Temperatura nu trebuie sa scadă sub 15 º C pentru că plantele pot să se ofilească. La începutul lui mai începe aclimatizarea urmând ca pe la jumătatea lui mai să se planteze definitiv afară. Aplicarea fertilizaţilor se impune în cazul petunilor pentru că acestea cresc foarte repede şi consumă o cantitate mare de nutrienţi.

Lobelia (Lobelia erinus) – Se însămânţează de la începutul până cel târziu la mijlocul lui martie într-o lădiţă pusă pe pervaz. Apoi se transplantează într-o lădiţă mai mare şi se mută în seră. Se vor transplanta în mănunchiuri de câte 3-5 plăntuţe. Se răsădesc afară începând cu mijlocul lui mai. Formează covoare de flori foarte frumoase.

Gazania (Gazania X. hybrida) – Se însămânţează de la începutul lui martie într-o lădiţă pusă pe pervaz. Se transplantează în vase de 8 cm diametrul. De la mijlocul lui mai se poat planta afară. Aceste plante se dezvoltă optim atunci când se bucură de lumina soarelui.

Salvia (Salvia splendens) – Se însămânţează de la începutul lui martie într-o lădiţă pusă pe pervaz. Se transplantează în seră şi apoi în vase cu diametrul de 8 cm. Au nevoie doar de umiditate moderată, deoarece sunt sensibile la anumite boli provocate de ciuperci. Salvia are nevoie de o cantitate mare de nutrienţi şi de aceea trebuie aplicat din când în când un fertilizant lichid. Dacă se doreşte obţinerea unor plante cu aspect de tufiş atunci se va tăia tulpiniţa principală. Tulpinile rezultate se pot folosi ca şi butaşi; fac rădăcini într-un timp foarte scurt. Afară se poate planta începând cu data de 20 de mai. Culoarea roşu aprins a salviei este potrivită pentru straturi multicolore de flori. De aseamenea, este potrivită pentru decorarea bordurilor şi se asociază bine cu lobelia albastră, pufuleţi sau verbena.

Verbena (Verbena X. hybrida) – Se însămânţează de la începutul lui martie într-o lădiţă pusă pe pervaz. Se transplantează în vase cu diametrul de 8 cm şi se mută în seră. Pe la mijlocul lui mai se pot planta definitiv afară. Verbena, cu florile sale în tonuri de roşu şi roz aprins, adesea cu mijlocul alb, imprimă grădinii o notă pozitivă şi plină de viaţă. Se poate folosi ca şi bordură de-a lungul cărărilor din grădină, dacă dispunem de plante care se vor dezvolta sub forma unui tufiş. Foarte căutată este şi Verbena rigida, care atinge o înălţime de 40 cm. Acesta dezvoltă numeroase inflorescenţe, de culoare albastră, care răspăndesc un parfum plăcut.

Ricinul (Ricinus communis) – Se însămânţează de la începutul până sfârşitul lui martie într-o lădiţă pusă pe pervaz. Întrucât seminţele sunt destul de mari (1 g = 25 de seminţe) se va pune câte o sămânţă într-un vas cu diametrul de 8 cm. După germinare vasele se pot muta în seră deoarece nu mai au nevoie de temperatură atât de ridicată. Afară se plantează doar după ce pericolul de îngheţ dispare. Plantele impozante se pot dezvolta optim doar dacă benefieciază de un sol bine structurat şi bogat în nutrienţi şi câteva fertilizări pe timpul verii.

Gura leului (Anthirrhium majus) – Se însămânţează până cel târziu la jumătatea lui martie într-o lădiţă aşezată pe pervaz sau într-o seră izolată şi încălzită. Seminţele, fiind foarte mici (1 g = 6000 seminţe), nu trebuie acoperite ci doar apăsate puţin pe substratul de cultură. După germinare, o temperatură de 12 – 15 º C este suficientă. Se transplantează la distanţa de 5 x 5 cm într-o lădiţă mai mare şi se aşează pe un raft din seră, fiind necesară o temperatură cuprinsă între 10 şi 12 º C. Pentru a nu se lungi prea tare plantele trebuie expuse la lumină cât mai puternică. După o aclimatizare prealabilă, plantele pot fi răsădite afară, începând cu sfârşitul lui aprilie, cu condiţia ca pericolul de îngheţ să fi dispărut.

Sporul casei (Impatiens walleriana) – Se însămânţează la mijlocul lui martie într-o lădiţă aşezată pe pervazul geamului (în cazul în care nu se dispune de o seră încălzită). După răsărire este suficientă o temperatură de 15º C. Se recomandă utilizarea unui substrat de cultură pe bază de turbă sau în amestec deoarece plantele tinere sunt foarte sensibile la bolile provocate de ciuperci. Tot din acest motiv trebuie evitat excesul de umiditate. După ce cresc puţin şi au câteva frunze bine dezvoltate se vor transplanta în vase cu diametrul de 8 cm. Şi aici se va utiliza acelaşi substrat de cultură ca şi în cazul însămânţării. Din cauză că sunt foarte sensibile la temperaturi scăzute şi la îngheţ se vor planta afară abia la sfârşitul lunii mai. De remarcat faptul că aceste plante se dezvoltă optim chiar şi în condiţii de semi-umbră.

Orhideea săracului (Schizanthus wisetonensis) – Să însămânţează în luna martie într-o lădiţă aşezată pe pervazul geamului (în cazul în care nu se dispune de o seră încălzită). Se transplantează la scurt timp după germinare în lădiţe care se vor aşeza pe un raft în seră, iar mai apoi se va mai face o transplantare în vase de 8 cm diametrul. Afară se pot planta doar după mijlocul lunii mai.

Creasta cocoşului (Celosia cristata) – Este suficient dacă se seamănă abia la sfârşitul lunii martie într-o lădiţă aşezată la pervazul geamului. Plăntuţele se transplantează apoi într-o lădiţă din seră. După ce mai cresc se transplantează din nou, de data aceasta în vase de 8 cm diametrul. Se va administra un fertilizant lichid o dată la două săptămâni. După trecerea pericolului de îngheţ se pot scoate afară doar plantele mai viguroase. Au nevoie de un pământ fertil.

Cleome spinosa – O floare aparte cu flori albe, frumos mirositoare. Se însămânţează la sfârşitul lunii martie într-o lădiţă care se va aşeza pe pervaz. După răsărire se transplantează într-o lădiţă mai mare păstrând o distanţă de 7 cm atât între rânduri cât şi între plante sau în vase cu diametrul de 8 cm. Plantarea în grădină se poate face doar începând cu mijlocul lunii mai.

Penstemon hartwegii – Dacă nu se dispune de o seră încălzită se va însămânţa o lădiţă care va fi aşezată ulterior pe pervaz. După germinare este suficientă o temperatură de doar 12-15 º C. Mai târziu se transplantează în lădiţe, în seră, iar afară se pot planta doar începând cu mijlocul lui mai. Aceste flori au efect maxim dacă sunt plantate în mănunchiuri sau printre alte flori.

Plante care se însămânţează în luna aprilie

Zorele (Ipomoea tricolor) – Se seamănă de la începutul până la mijlocul lunii aprilie în seră. Plantele tinere, de îndată ce au câteva frunze se transplantează în vase cu diametrul de 7 cm. De la jumătatea lunii mai încolo se pot planta afară. Aceste plante anuale foarte decorative, cu flori indigo în formă de pâlnie, se pretează foarte bine pentru acoperirea gardurilor şi a zidurilor. Dacă se plantează printre trandafiri se obţine un joc de culori deosebit. În cazul acesta trebuie să punem la dispoziţia plantelor nişte pari pentru a se putea căţăra.

Măturica (Kochia scoparia) – Se seamănă de la începutul până la mijlocul lui aprilie direct în seră, urmând a fi transplantate în vase 8 cm diametru. Sunt sensibile la frig şi trebuie protejate în caz de îngheţ. Imediat după germinare, plantele tinere sunt foarte sensibile şi la excesul de umiditate şi se pot ofili uşor. Se plantează în grădină începând cu data de 20 mai. Arată foarte bine atât în cazul în care se plantează solitar cât şi în cazul în care se plantează în grupuri sau printre alte flori de sezon. Se poate utiliza şi pe post de gard viu, planta suportând bine tăierea.

Brumărele (Phlox drummondii) – Se seamănă la începutul lunii aprilie, în seră. După o transplantare se pot răsădi afară după mijlocul lunii mai. Este o plantă foarte decorativă, aducătoare de bună dispoziţie. Trebuie menţionat că, tufele de brumărele, cu cât sunt mai bătrâne cu atât sunt mai încărcate de flori cu o durată mai lungă de înflorire.

Rudbeckia hirta – Se însămânţează la mijlocul lui aprilie în seră, apoi se transplantează. În luna mai se pot planta în grădină. Această specie de Rudbeckia nu este pretenţioasă deloc şi înfloreşte abundent în tonuri de galben şi maro. Se poate folosi cu succes în buchete. Tijele cu flori nu trebuie tăiate numai după înflorirea bobocilor. Acestea trebuie puse foarte repede în apă, deoarece dacă florile se ofilesc sunt compromise total.

Ruji de toamnă (Callistephus chinensis) – se seamănă începând cu luna aprilie în seră. De îndată ce sunt destul de viguroase, tinerele plante se transplantează, iar începând cu luna mai se pot planta afară. Rujile de toamnă sunt cunoscute oricărui iubitor de flori, pot fi utilizate foarte variat şi, în plus, uşor de cultivat. Există totuşi o problemă: uneori se ofilesc timpuriu. Pentru a evita acest lucru se vor prefera soiurile rezistente. Există studii care au demonstrat că soiurile cu flori simple sunt mult mai rezistente comparativ cu soiurile intens cultivate, cu flori bătute.

Garoafe de vară (Dianthus F1 hybriden) – Semănarea se face la începutul lui aprilie în seră. După o transplantare se pot planta în grădină în luna mai. Se pretează bine la cultura pentru flori tăiate. Specia Dianthus chinensis „Heddewigii” cu flori vesele nu depăşeşte 25-30 de cm din aceea se foloseşte cu mult succes în decorarea bordurilor.

Dalia pitica (Dahlia sp.) – Această specie de dalie pitică se seamănă la începutul lunii aprilie în seră. După ce răsare şi îşi dezvoltă câteva frunze se transplantează direct în vase cu diametrul de 8 cm. Atenţie, daliile sunt foarte sensibile la îngheţ. Doar începând cu sfârşitul lui mai se pot planta în grădină. Aceste dalii sunt foarte apreciate ca plante decorative atât pentru talia lor mică cât şi pentru florile minunate. Rizomii se pot scoate toamna din pământ. Peste iarnă se ţin la adăpost de frig, iar primăvara se pot planta direct în grădină începând cu luna mai.

Crăiţe, buzdugi (Tagetes erecta) – Se seamănă la mijlocul lunii mai în seră. Când sunt destul de viguroase, plantele tinere se transplantează. Afară nu se vor planta decât la începutul lunii iunie. Aceste plante iubite de toată lumea sunt în general nepretenţioase, singura condiţie pentru o dezvoltare optimă este evitarea temperaturii de îngheţ. Soiurile pitice se utilizează cu succes pentru decorarea bordurilor sau chiar pentru covoare de flori. Cele înalte pot fi cultivate pentru flori tăiate, deoarece acestea sunt capabile să reziste mai mult de 10 zile în vază.

Cârciumărese (Zinnia elegans) – Sunt foarte cunoscute şi foarte răspândite într-o largă varietate de culori şi forme. Se seamănă la mijlocul lunii aprilie, în seră, şi se transplantează după apariţia primelor două frunze. Cultivarea cârciumăreselor nu necesită cunoştinţe avansate de grădinărit, iar succesul este garantat chiar şi începătorilor. Singura condiţie pe care aceste plante o impun este ca temperatura să nu scadă sub limita de îngheţ. De aceea nu se vor planta afară înainte de mijlocul lunii mai. Atenţie, cârciumăresele sunt mâncarea preferată a melcilor!

Măzăriche parfumată (Lathyrus odoratus) – La mijlocul lunii aprilie se seamănă câte 5-6 boabe de sămânţă în vase cu diametrul de 6 cm. Spre deosebire de toate florile prezentate aici, măzărichea preferă locurile umede şi răcoarea. La mijlocul lunii mai se plantează în grădină, de preferat lângă un gard de sârmă pe care plantele să se poată căţăra. Cu cât se taie mai multe flori trecute cu atât mai bogată va deveni planta. Altfel planta îşi va dirija resursele în scopul fructificării.

Conduraşi (Tropaeolum majus) -  Această minunată plantă urcătoare se seamănă la sfârşitul lunii aprilie, în grădină, pe locul definitiv. Cine dispune de o seră poate produce şi răsaduri. Pentru aceasta se seamănă câte două seminţe în vase de 8 cm diametrul. După germinare se lasă doar planta mai viguroasă, iar în grădină se plantează de pe la mijlocul lui mai. Se dezvoltă foarte frumos dacă are posibilitatea să se caţere pe un gard sau pe un zid.

Încă un sfat pentru deţinătorii de sere încălzite: petuniile şi muşcatele din ghivece, chiar şi trandafirii crescuţi în ghivece nu trebuie tăiate toamna ci doar depozitate în sera încălzită: primăvara vă veţi putea bucura de flori care, în plus, au înflorit toată iarna. Petunia elimină un miros plăcut în întreaga seră. Dacă toamna puneţi diverşi bulbi în ghivece sau în lădiţe, primăvara devreme vă veţi putea bucura de narcise, lalele, zambile, brânduşe.

Cultura tomatelor în solarii:

Ciclul scurt se practică în special în sudul şi vestul ţării, folosind cei mai timpurii hibrizi.

Folia
Este bine să folosiți o folie de bună calitate, cu o grosime de minim 125 de microni (0,12mm), folie care să aibă calități de protecție împotriva UV(ultraviolete), IR (infrarosii) si sa aiba un factor de rezistenta la elongatie (rupere, intindere) bun – 550% pe lungime si 650% transversal. Atenție la transmisia luminii. Plantele au o transmisie a luminii excelentă…….verificați să fie minim 85% la un strat de folie sau 75% la 2 straturi de folie. Unii producători comercializează folie tratată împotriva condensului. Este eficientă dar nu sperați ca acea pelicula pulverizată pe folie să țina mai mult de câteva luni.

Solul
Pregătirea solului din solar începe din toamnă cu defrişarea culturii anterioare. Se adună şi se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul.

Fertilizarea solului : fertilizarea de bază se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat o dată la 2 – 3 ani.  În general, puteţi lua în considerare următoarele cantităţi de îngrăşăminte necesare într-un sol cu un nivel scăzut de fertilizare, la o producţie estimată de 60 tone/ha: 192 kg/ha azot (N), 180 kg/ha fosfor (P) şi 400 kg/ha potasiu (K) ca ingredienţi activi. Aceasta înseamnă aplicarea a 570 kg cu 34 % azotat de amoniu, 900 kg cu 20 % super-fosfat şi 800 kg cu 50 % sulfat de potasiu la hectar. Gunoiul de grajd, ¾ din cantitatea totală de fosfor şi jumătate din cantitatea de potasiu trebuie aplicată ca fertilizare de bază. Restul trebuie aplicat ca fertilizare starter şi apoi eşalonat. 1/3 din cantitatea de azot trebuie aplicată ca fertilizare starter, iar restul eşalonat, de 3 – 4 ori de-a lungul perioadei de creştere.
Mobilizarea adâncă a solului la 28 – 30 cm se face cu un motocultivator sau prin săpare la cazma, pe suprafeţele mai mici. O dată la 3 – 4 ani este bine să se facă subsolajul la adâncimea de 40 – 50 cm.
În eventualitatea folosirii solarului cu salată, spanac sau ceapă verde se continuă cu mărunţirea terenului, modelarea în straturi înălţate şi înfiinţarea acestor culturi.

Solul se mărunţeşte cu freza şi se dezinfectează cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau Galithion 20 – 25 kg/ha.
Cu 6 – 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicidează cu 6 l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4 – 6 l/ha, în 450 – 500 l apă/ha. Treflanul se încorporează în sol la adâncimea de 8 – 10 cm.Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm.

Răsadurile
Ţinând seama de data plantării şi de vârsta răsadului în jur de 50 – 60 zile, semănatul se începe din a treia decadă a lunii ianuarie.
Se seamănă în lădiţe sau pe strat nutritiv, folosind circa 250 gr sămânţă pentru 1 ha
Răsadurile se produc în sere înmulţitor, în răsadniţe calde sau în sere încălzite, acoperite cu plastic. Răsadurile se repică în ghivece din plastic de 8 cm sau cuburi nutritive de 7x7x7 cm, la apariţia primei frunze adevărate.
Se aplică lucrări obişnuite de îngrijire. Tratamentul cu Cycocel 0,1 % previne alungirea răsadurilor. O atenţie deosebită trebuie acordată călirii răsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de plantare, ţinând seama că în solar temperaturile sunt mai reduse.

Plantarea
Înainte de plantare răsadul se udă bine, se tratează cu Mycodifol 0,2 % sau oxiclorură de cupru 0,5 % şi cu Decis 0,05 %.
Plantarea se face între 20 şi 25 martie în zonele mai sudice şi până pe 5 aprilie în zonele mai nordice, când în sol se menţine constantă temperatura de 10 – 120 C.
Plantarea se face manual, cu 1 – 2 cm mai adânc. Distanţele de plantare sunt de 70-80 cm între rânduri şi 30 cm pe rând la ciclul scurt; 35 cm pe rând la ciclul prelungit.
După plantare răsadul se udă local cu 0,5 – 1 l apă la fiecare plantă, pentru a nu răci solul.
Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp.
Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din acelaşi hibrid, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.
Solul se menţine afânat şi curat de buruieni prin praşile repetate, aplicate manual sau mecanice (la începutul culturii). Primul prăşit manual se face la 10 – 12 zile de la plantare. Următoarele praşile se repetă la interval de 10 – 15 zile, în funcţie de nevoie.
Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescenţă şi la a doua inflorescenţă. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare cu 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se repetă la legarea celei de a cincea inflorescenţă, dar la ciclul prelungit.

Irigațiile :

Aveți 2 tipuri de sisteme de irigatii eficiente disponibile: prin micro-aspersie și prin picurare. Ambele pot fi folosite într-un solar. Noi preferam sa folosim sistemele de la Naan Dan Jain produse in Israel, care sunt foarte eficiente si ieftine comparativ cu ce se gaseste la noi pe piata. (vezi preturile la www.seretransilvania.ro )
Tomatele cultivate în solar se irigă diferenţiat, în jur de 10 – 12 udări pentru ciclul scurt şi14 – 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai mici (200 – 250 m3/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se încălzeşte şi plantele cresc, normele se măresc la 350 – 400 m3/ha. Norma de irigare este cuprinsă între 4.000 şi 5.500 m3/ha. Irigarea se face pe rigole, dar rezultate mult mai bune se obţin prin folosirea irigării prin picurare, care asigură o distribuţie mai uniformă a apei de udare şi reduce cu 25 – 40 % norma totală de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită şi la aplicarea îngrăşămintelor. Plafonul minim de umiditate din sol este de 65 – 70 % din IUA.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă şi la timp a măsurilor de igienă culturală şi prin tratamente fitosanitare cu substanţe chimice.

Copilitul și cârnitul plantelor : Susţinerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare, pe spalier cu o singură sârmă la ciclul scurt sau  cu sfori mai lungi, susţinute de sârme fixate pe scheletul solarului, la ciclul prelungit.
Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul scurt cârnitul se face după 3 – 4 inflorescenţe iar la cel prelungit după 7 – 8 inflorescenţe.
Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1 – 2 frunze de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc, acestea se îndepărtează.

Tratamentele plantelor : Prin tratarea plantelor cu procaină 1 – 2 ppm, la 10 zile după plantare, apoi săptămânal până la 6 iulie, se obţin sporuri de producţie de 21 – 46 % la cea timpurie şi 13 – 30 % la producţia totală.

În condiţii de nebulozitate şi temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea polenizării, a legării şi creşterii fructelor. Se foloseşte Tostim – 3,3 %, Atonic LC – 1: 4000 la 20 de zile de la plantare, Noseed 0,1 % sau Tomafix LC – 0,09 %. Inflorescenţele se tratează prin îmbăiere sau pulverizare, când 2 – 4 flori sunt deschise. Lucrarea se repetă la 4 – 5 zile. În mod obişnuit se stimulează primele două inflorescenţe şi numai în situaţii speciale cea de-a III-a.

Pentru a grăbi coacerea fructelor şi creşterea producţiei timpurii se fac tratamente cu Ethrel sau Romthrel, în concentraţie de 250 ppm, când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2,5 cm.

Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura şi umiditatea se realizează prin aerisire. La început aerisirea se realizează prin deschiderea uşilor de la capetele solariilor, iar în zilele mai călduroase aerisirea se realizează şi prin zona de mijloc a solariilor prin ridicarea, la început, apoi prin înlăturarea completă a foliei pe o lungime de 6 – 8 m.

Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei de 20 mai, iar în cele mai puţin favorabile în jur de 5 – 10 iunie.

Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanţa roşie cuprinde 1/3 din fruct, iar pentru export când această nuanţă apare numai în zona din vârful fructului. Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuă pentru ciclul I până în decada a treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit până în septembrie.

- variantele cu pietriș și cu beton prezentate aici îți sunt folositoare în cazul în care vei crește plantele tale în ghiveci
- preferabil ar fi lemn de esență tare
- este esențial ca și lemnul să fie tratat în prealabil împotriva umezelii si al acarienilor ( un baiț )
- nivelați zona pe care urmează să fie amplasată fundația, respectiv sera
- montați o folie de plastic sub ea

- prinderea poate fi foarte simplă, pe interior puteți folosi colțari de metal

- aici puteți vedea varianta cu pietriș