Detinuți lucrează în sere în Mississippi, Statele Unite ale Americii

Detinuți ai închisorii Mississippi State Penitentiary din Parchman vor recolta aproximativ 4000kg de tomate cultivate în sere până la sfârșitul lunii mai.

detinuti lucreaza in sere in SUA blog Sere Transilvania

Departamentul de Corecții din Mississippi a repornit utilizarea a două sere la sfârșitul anului trecut, dându-le la deținuți oportunitatea să fie productivi și să acumuleze abilități pe care le pot utiliza după eliberare. În același timp departamentul are roșii gratuite pentru hrănirea deținuților și generează câștiguri din vânzarea excesului de legume.

“Acesta este un exemplu excelent prin care noi lucrăm cu resursele pe care le avem și ajutăm deținuții să aibă activități semnificative de reabilitare care sperăm să îi ajute când sunt eliberați” explică comisarul Pelicia E. Hall.“ Acesta e un exemplu câștig-câștig și pentru stat, și pentru deținuți.”

Serele au fost folosite ultima dată acum 15 ani, spune Nathaniel Murphree, directorul interimar al învățământului al MSP. Murphree spune că el și Drew Dickerson, instructor de horticultură, au adăugat acest program la alte 10 oferite la Parchman.

“Horticultura îi invață unele dintre cele mai bune abilități pe deținuți, care îi vor ajuta când sunt eliberați”, explică Murphree. “Am vrut să le dăm ceva complet diferit deținuților, să îi ajutăm să își găsească mai ușor de lucru când sunt eliberați. Acest program are potențialul să genereze și venit pentru MDOC prin bussinesul de agricultură, astfel este benefic pentru toți.”

Semințele au fost plantate în august într-o seră. Odată ce au început să crească, acestea au fost mutate în altă seră. Împreună, cele două sere adăpostesc 710 plante.

detinuti lucreaza in agricultura

“Perioadele de final de vară și toamnă au fost în mare parte muncă de pregătire”, ne explică Dickerson. “Adevărata muncă a început în noiembrie, când tomatele erau deja mature, iar în decembrie a fost prima recoltare.”

În program sunt înscriși 15-18 deținuți cu detenție minimă sau medie, care mai au încă 2-5 ani până la eliberare. Murphree spune că se preferă deținuții care sunt absolvenți de liceu sau care au educație echivalentă, și cei care nu au probleme cu disciplina. Deținuții petrec 7 ore pe zi având grijă de plantele de roșii. În această muncă includem și polenizarea manuală a plantelor și întreținerea întregului echipament.

Deținuții recoltează cam 150kg de roșii în fiecare săptămână. Roșiile sunt stocate într-un spațiu de depozitare răcoros, iar apoi expediate spre cantinele sistemului penitenciar.

La acest proiect ajută și deținuții care nu au sentință scurtă. Thomas A. Palmer Jr., închis pe viață pentru crimă, a ajutat la construirea primelor sere acum câțiva ani. El a avut experiență în agricultură și înainte de a fi incarcerat.

“Această activitate a fost un mod foarte bun de a scăpa de stres. Mă ține departe de probleme,” spune Palmer, 64, care este incarcerat din 1983. “Este o provocare și multă muncă să știi cum să ai grijă de plante în procesul de cultivare și cum să le fertilizezi. Pentru mine înseamna mult că fac parte din acest proiect. Am ajutat prin a-i învăța și pe alți deținuți care au participat la proiect și din fericire niciunul nu a mai revenit.”

detinuti in sere

Ronald Collins Jr. spune că se așteaptă să folosească ce a învățat în acest program când iese din închisoare. El este programat pentru eliberare în noiembrie.

“Înainte să vin aici, eram doar un băiat de la țară și credeam că toată munca va fi cultivatul și recoltarea roșiilor. Dar acum îmi dau seama că este mult mai mult decât atât. Trebuie să știi ce chimicale pui în fertilizator, să știi ce frunze să tai de la plante să le dai formă eficientă, cum să copilești, etc. Și la fel de multe activități implică întreținerea serei. Mă gândesc să deschid o seră cu cultură de roșii când ies de aici.” 

Articolul a fost tradus și adaptat din limba engleză de echipa Sere Transilvania de pe siteul www.hortidaily.com.


Dacă doriți să demarați o investiție sau un proiect în domeniul agriculturii și doriți să achiziționați o seră modulară sau o seră multitunel puteți solicita o ofertă de la consultanții Sere Transilvania.

Dacă doriți să citiți și alte articole precum “Deținuți lucrează în sere în Mississippi, Statele Unite ale Americii”, selectați una din următoarele categorii:
Culturi, Sere și Solarii, Inovații, Eco sau Proiecte

Comentarii:

    Nu exista nici un comentariu. Fii primul care isi spune parerea!

    Spune-ne ce crezi despre asta...